Springsol®, un procedeu de stabilizare a pământurilor prin metode de malaxare în adâncime.
Se diferențiază de majoritatea procedeelor cu aplicații similare prin flexibilitatea utilizării în spații limitate și prin folosirea pământului din amplasament ca element de construire.
Astfel, Springsol® este o soluție rapidă și nepoluantă de malaxare în adâncime, de stabilizare a pământurilor și îmbunătățire a terenului de fundare, folosită în:
- lucrările de infrastructură prin realizarea de coloane de pământ stabilizat sub linii de cale ferată, fără întreruperi semnificative ale traficului,
- realizarea ancorajelor, în speciale în terenuri argiloase,
- structuri ale căror pardoseli au suferit deformații în urma tasărilor cauzate de pierderea capacității portante a terenului de fundare.
Printre avantajele utilizării acestei tehnologii se numără:
- consumul redus de energie pentru realizarea lucrărilor,
- un volum al detritusului evacuat redus mult față de tehnologiile convenționale,
- geometrie bine definită a coloanelor de pământ stabilizat, precum și o protecție sporită a mediului înconjurător,
- posibilitatea de aplicare în spații limitate (în interiorul halelor, birourilor, subsolurilor, etc.).